3600km pe Drumul lui Iacob

Am plecat cu Diesel, Husky-ul meu drag, din Viena cu bicicleta. Am planuit sa traversam Germania, Elvetia , Franta, Spania si Portugalia. Inceputul a fost greu , eu nefiind antrenata, iar Diesel nefiind invatat sa stea in trailer. Dar dupa cateva saptamani de dealuri si efort maxim am inceput sa ne intram in forma. Pe portiunile pe care circulau masini a inteles ca trebuie sa stea in carut, iar pe poteci si piste de bicicleta stia  ca are voie sa alerge. Peripetii nu pot sa zic ca au fost prea multe. In Elvetia mi s-a rupt rama de la roata din spate, iar in Franta, cand am decis sa iau trenul o portiune din drum cu greu am reusit sa calatoresc cu bagajele detinute, dar intr-un final am ajuns pe coasta Frantei, in tara Basca.

Si noi la ocean #travel #2europe #cycling #touring #f64studio #husky

A photo posted by 2€urope-over 11000 km, 2 €/day (@2europe_bike_trip) on

Am pedalat insotita de briza oceanului Atlantic, incarcandu-mi bateriile cu soare si privelisti de neuitat. Parca incepusem sa nu mai simt urcusurile dese, iar dupa cateva zile am intrat in Spania, pe la Irun. De acolo am pornit spre Pamplona, unde aveam sa ne incepem pelerinajul pe drumul Sfantului Iacob. Nu sunt o persoana religioasa, nu am fost niciodata. Mai degraba, am fost interesata de toate religiile existente, alegand sa cred intr-un numitor comun. De-a lungul timpului, a calatoriilor mele cu bicicleta sau fara, am invatat ca nimic nu este intamplator , ca trebuie sa fim buni, saritori, empatici, fiindca sunt sigura ca ceea ce dam universului primim inapoi. Asadar pentru mine Destin, Karma, Dumnezeu pot fi acelasi lucru: acea putere divina ce ne ghideaza, ne ajuta, ne pedepseste si ne iubeste. Nu am plecat cautandu-L, dar pot spune ca am fost mai aproape de El ca oricand si asta fara sa intru in biserici sau sa ma rog. Ci doar prin simplii pasi facuti pe drumul de tarana, prin ajutorul primit de la alti pelerini, prin cunostintele dobandite  si prin minunile intalnite.

#love #travel #2europe #cycling #touring #f64studio #wanderlust #nomad #worldnomads

A photo posted by 2€urope-over 11000 km, 2 €/day (@2europe_bike_trip) on

Mi-am luat pasaportul de pelerin din Pamplona si de asemenea, prima stampila. Spre dupa-masa am plecat din oras in cautarea unui loc de campare. Am pus cortul la 10km de oras, pe marginea traseului. In acea noapte cerul era de un rosu-sangeriu cum nu am mai vazut, iar dupa miezul noptii a inceput o furtuna ce lipea cortul de pamant. Dimineata, zeci de pelerini treceau pe langa noi urandu-ne “Buen Camino”.  Tot in prima zi am intalnit si acest citat:

“Que el viento te sea favorable y te sople de espaldas.Que la lluvia caiga suave sobre tus cabellos y arrastre tus males.Que el sol brille en tus mejillas e ilumine tu sonrisa.Que el dios en el que tu crees te tenga a ti y a los tuyos en palma de la mano hasta que volvamos a encontrarnos.”

Nu i-am dat mare importanta, dar au fost momente pe drum, cand imi aminteam de el. Cred ca este intr-adevar ce isi doreste orice pelerin pentru drumul lui.

Prima zi, prima problema cu bicicleta, asa ca am fost nevoita sa imping. Oricum nu as fi putut pedala, caci am urcat pe Alto del Perdón. Singura mea temere era ca am facut o gresala alegand acest drum, eu singura cu catel, bicicleta si carut. Bicicleta stricata, carut greu, urcusuri in care pur si simplu nu ma puteam misca, nu puteam urni ceea ce aveam sa car pana la ‘’finele’’ pamantului. Am avut noroc de oameni dragi, ce se opreau din ascensiunea lor si ma ajutau sa imping atelajul. Astfel mi-am facut primii mei prieteni, pe unii aveam sa ii vad doar atunci, iar pe altii la finalul drumului. Multi mi-au spus ca sunt nebuna, sa pornesc pe asa un drum, atat de incarcata si singura, toti mi-au spus ca am curaj, ca sunt puternica. Nu am simtit asta, nu consider ca datorita curajului am pornit pe aceasta cale, sau ca trebuie sa fii puternic sa faci asta.

Alto de Perdon #travel #wanderlust #cycling #biketour #2europe #f64studio

A photo posted by 2€urope-over 11000 km, 2 €/day (@2europe_bike_trip) on

Atunci cand am urcat la O Cebreiro, am realizat ca poate au dreptate. A fost acel moment in care am fost atat de fericita ca nu este nimeni in jurul meu sa ma poata ajuta. Acel moment in care am simtit cu adevarat pelerinajul, efortul depus ma dusese la epuizare, iar eu nu puteam sa fiu altfel decat fericita. Lacrimile aruncate pe panta strabatura nu au facut altceva decat sa imi arate ca sunt cu adevarat aici, acum, ca pot face asta si ca pot face tot ce imi propun. Ajunsa in sat, m-am uitat pe hartile tiparite pe “credencial-ul” meu. Prima, Camino Portugues, imi arata viitorul drum, odata ajunsa la Finisterre, alta imi arata drumul din prezent, Camino Frances, cu satele strabatute si cele ce urmau sa vina. Ultima harta, in schimb, Camino de Europa, mi-a aratat trecutul calatoriei mele. Am avut carnetelul asta de zeci de ori in mana, admirand stampilele si ceea ce am parcurs pana acum, dar niciodata nu ma uitasem la acea harta. Urmarind liniutele subtiri, am gasit Viena, punctul meu de start, iar de acolo fiecare schimbare de drum, decizie luate pe parcurs, se regaseau pe harta. Urmarind liniutele prin tarile deja strabatute am realizat: merg pe drumul lui Iacob de peste 2000 km incoace.

Lovely O Cebreiro #2europe #cycling #touring #wanderlust #caminofrances

A photo posted by 2€urope-over 11000 km, 2 €/day (@2europe_bike_trip) on

Nu am stat in niciun albergue pe drum, doar m-am oprit pentru internet, dus si cafea.tot drumul am dormit cu cortul. Am avut noroc de o vreme superba, in luna octombrie, a plouat doar 3 zile. Drumul prin Lugo, nu a mai fost la fel de frumos. Zilnic am intalnit caini liberi ce il atacau pe Diesel, care a fost muscat de 2 ori, iar eu a trebuit sa sar la lupta de mai multe ori. Timp de o saptamana, nervii mei erau intinsi la maxim si nu ma mai bucuram de nimic. Intr-o zi am gasit pe marginea drumului un toiag aruncat de cineva. Mi-am amintit de Coelho si ce spune intr-una din cartile lui:

” Pălăria te protejează de soare şi de gânduri rele; mantia te protejează de ploaie şi de gânduri rele; bastonul te protejează de duşmani şi de fapte rele.”

Am ridicat bastonul, si l-am pus pe portbagaj. Din acea zi nu mi-a mai fost frica. Tot timpul la indemana, noul meu baston a reusit sa sperie cateii de pe drum din Portomarin pana in Lisabona.

Am ajuns in Fisterra, am primit ultima stampila, dar sufletul meu nu se simtea implinit, drumul nu era terminat. Asta pana am ajuns la far, la Cap Finisterre si am putut simti cum oceanul, briza si stancile anunta capatul pelerinajului. Acela a fost locul in care mintea mea a derulat rapid chipurile dragi din ultima luna, cuvintele calde si incurajatoare, serile alaturi de prieteni, ce mai mult ca sigur nu ii voi mai revedea, dar cu toate astea fericirea faptului ca i-am cunoscut nu ma lasa sa imi para rau. Tot aici am retrait sentimentele cele mai fericite si cele de cumpana, care m-au facut sa fac iar cunostinta cu mine. Nu m-am putut dezlipi de acest loc, asa ca 5 zile le-am petrecut inconjurata de oameni minunati, atat de valorosi amintirilor mele din #2europe.

Fin de ruta #2europe #cycling #touring #caminofrances #travel #wanderlust

A photo posted by 2€urope-over 11000 km, 2 €/day (@2europe_bike_trip) on

Am pornit spre Portugalia, care avea sa devina tara mea de suflet. In afara de plajele pustii unde alergam cu Diesel cu orele, drumurile prin paduri unde nu intalneai nici o masina, orasele superbe, vibrante si calduroase, au fost oamenii intalniti zi de zi, toti doreau sa ma ajute, sa imi afle povestea, sa ne ofere o masa calda, sau un loc de innoptat. Din pacate vremea s-a stricat iar drumul nostru s-a oprit in Lisabona.

Este fascinant cum o poteca pietruita si prafuita poate aduna, din toate colturile lumii, niste oameni, ce in cateva zile iti devin familie. Aici iti dai seama ca fiecare este diferit, fiecare are o poveste si fiecare cauta un raspuns, raspuns ce poate numai Camino de Santiago il ofera. Intr-adevar , gasesti si turisti, nu doar pelerini. Ii recunosti usor! Sunt cei ce isi trimit rucsacul de la un hotel la altul, ce au venit sa se imbete in fiecare sat, sa agate si sa se distreze. Pentru altii , in schimb, inseamna apropierea de Dumnezeu, regasirea de sine, eliberarea de stresul cotidian, invingerea unor bariere, explicarea anxietatii, motivarea pierderii cuiva drag.
Ce am simtit eu pe Camino? Am simtit stransa legatura dintre mine si cainele meu, increderea reciproca ce ne-o acordam, bucuria de a imparti ultima bucata de paine cu cineva flamand, acceptarea provocarilor si satisfactia invingerii fiecarui munte urcat, credinta, increderea in mine, usurinta cu care pot ierta si cu care ma pot desprinde de trecut, dar si eliberarea simtita atunci cand esti sincer si ceri iertare cuiva. Am decis sa merg, nu sa pedalez. Secundele petrecute aici sunt o binecuvantare ce de pe saua bicicletei pot fi pierdute mult prea repede.

#sunset #ontheroad #wanderlust #2europe #cycling #touring

A photo posted by 2€urope-over 11000 km, 2 €/day (@2europe_bike_trip) on